MPC: Ce te-a atras la proiectul “Mindful Photography & Cinema” și ce te-a motivat să te implici în acesta?

Monica Stan: M-a interesat subiectul în sine, și anume felul în care poți instrumentaliza arta pentru a-ți îmbunătăți sănătatea mintală și implicit și pe cea fizică, pentru că orice îmbunătățire a stării psihologice se va traduce și chimic, în corp, și deci ar putea avea efect și asupra bolilor fizice. Este ceva ce am trăit eu însămi. Bineînțeles, procesul de creație are impact și asupra persoanelor care nu activează într-un domeniu artistic și care pot beneficia la fel de mult de efectele sale pozitive.

MPC: Cum crezi că arta, în special fotografia și filmul, poate contribui la îmbunătățirea stării de bine a pacienților?

Monica Stan: Artele vizuale pot oferi pacienților un mod unic de a-și exprima trăirile interioare și de a găsi un sentiment de control pe care, poate, îl simt limitat în gestionarea bolii. Procesul creativ le permite să-și canalizeze emoțiile și să le exteriorizeze vizual, oferindu-le o ocazie de a reflecta și de a gestiona mai bine experiențele și sentimentele greu de exprimat în cuvinte. În plus, actul de a crea le poate oferi o distragere sănătoasă și un sentiment de împlinire și stăpânire asupra unei părți din viața lor, ceea ce poate susține o stare de bine și o mai mare reziliență în fața provocărilor medicale.

MPC:Care este, în opinia ta, impactul acestui proiect asupra participanților (pacienți, aparținători, personal medical)?

Monica Stan: Impactul proiectului este profund, în special pentru pacienți, care pot găsi în arta fotografică și cinematografică o metodă de exprimare și explorare a emoțiilor. Acest proces poate aduce o mai bună înțelegere de sine și o stare de bine, iar pentru aparținători și personalul medical, proiectul poate facilita o conexiune mai empatică și autentică cu pacienții. Ei ajung să îi înțeleagă mai bine nu doar ca pacienți, ci ca oameni cu experiențe și trăiri personale. Pe măsură ce pacienții își redescoperă reziliența și creativitatea, acest lucru contribuie la crearea unui mediu de îngrijire mai uman și mai conectat.

MPC: Chiar dacă ai trecut printr-o experiență similară, ai creat o poveste distinctă în “Imaculat”. Cum ai reușit să distanțezi povestea ta personală de cea a Dariei, protagonista filmului?

Monica Stan: Mi-am luat timp să scriu și să revizuiesc povestea de-a lungul multor ani, iar acest interval m-a ajutat să iau distanță de personaj. Cu timpul, am trecut eu însămi prin transformări personale, ceea ce a creat o delimitare naturală între povestea mea și cea a Dariei. Apoi, procesul de casting și colaborarea cu Ana, actrița principală, au fost pași decisivi în a-i atribui personajului o altă identitate, în a-l face să devină o ființă distinctă, independentă de propria mea experiență.

MPC: În procesul de scriere a scenariului, ce provocări ai întâmpinat în redarea emoțiilor și temelor legate de dependență și sănătate mintală?

Monica Stan: Provocarea principală a fost să traduc în scenariu niște experiențe foarte interne – sevrajul, depresia, anxietatea și alte stări psihice. Toate acestea se manifestă puternic din interior, dar privite din exterior pot părea invizibile. A fost esențial să găsesc o modalitate de a exprima aceste stări în mod autentic, fără să cad în exagerare sau în ridicol. În loc să încerc să demonstrez intensitatea acestor stări, am preferat să plantez subtil aceste semințe în scenariu, lăsând loc pentru ca ele să crească organic în timpul lucrului cu actorii.

MPC: Cum ai învățat să navighezi provocările emoționale care apar în timpul procesului creativ?

Monica Stan: La început, nu știam să gestionez aceste provocări și am trecut prin perioade de procrastinare, perfecționism toxic, singurătate. Încetul cu încetul, am învățat să-mi prioritizez starea emoțională înainte de toate, asigurându-mă că sunt într-un spațiu sigur și echilibrat înainte să mă apuc de lucru. Asta m-a ajutat să depășesc blocajele și să îmi mențin motivația și bucuria de a lucra.

MPC: În realizarea filmului “Imaculat”, ce metode sau tehnici ți-au fost utile pentru a rămâne conectată la emoțiile personajelor, fără a te lăsa copleșită de ele?

Monica Stan: Nu am folosit o tehnică specifică; mai degrabă, a fost un proces natural care s-a dezvoltat pe parcursul celor aproape 10 ani de lucru la film. Cu timpul, am învățat să-mi păstrez echilibrul, lăsând emoțiile personajelor să se manifeste organic, fără să mă identific în mod copleșitor cu ele.

MPC: Când lucrezi la un proiect artistic, cum reușești să îmbini autenticitatea personală cu nevoia de a crea o poveste care să rezoneze cu publicul?

Monica Stan: Nu mă gândesc explicit la public în timpul procesului creativ, dar am observat că, în mod natural, ajung să construiesc ceva ce rezonează cu alții, ca într-un dialog. Când creezi autentic, sunt șanse mari ca filmul tău să atingă și pe alții, chiar dacă acesta nu este scopul principal al creației.

MPC: Cum crezi că arta are puterea de a schimba percepțiile despre sănătatea mintală?

Monica Stan: Arta poate să deschidă minți și să provoace empatie, oferind o privire intimă asupra experiențelor celor care trăiesc cu tulburări mintale. Prin intermediul filmului și al fotografiei, aceste experiențe devin vizibile, transformând stigmatul în înțelegere și empatie, în loc de frică sau neînțelegere.

Arta are o capacitate unică de a aduce în prim-plan personaje care trec prin stări sau tulburări psihice diverse, oferind publicului ocazia de a înțelege realități care, altfel, ar putea părea îndepărtate sau incomode. Pentru cei care nu au experimentat personal astfel de trăiri, arta deschide o fereastră în universul psihologic al altor oameni, invitând la o înțelegere mai profundă. În acest fel, poate cultiva empatie în loc de frică, reducând prejudecățile, stigmatul și promovând o mai mare deschidere față de complexitatea experiențelor psihologice.

MPC: Ce planuri ai pentru viitor în explorarea intersecției dintre artă și sănătate?

Monica Stan: Filmul la care lucrez acum explorează din nou temele sănătății mintale, concentrându-se asupra persoanelor cu dizabilități intelectuale, care rămân deseori dependente de grija familiilor lor. În lipsa unui sprijin psihologic, social sau financiar adecvat, aceste familii devin adesea copleșite de responsabilitate. Sper să creez o campanie de impact pentru distribuția filmului, care să aducă mai multă conștientizare asupra acestor realități la nivel instituțional și să contribuie la schimbări pozitive în susținerea acestor familii și a nevoilor lor.