MPC: Ce te-a inspirat să te implici în proiectul “Mindful Photography & Cinema” și ce valoare consideri că aduce acest tip de inițiativă atât studenților, cât și publicului larg?

Romina Boldașu: Cred că arta noastră trebuie neapărat să părăsească zidurile instituțiilor, sălilor de expoziție sau de spectacole. Mirona (n.r. Mirona Radu, fondatoarea proiectului) m-a inspirat, dar nu este despre Mirona ci despre încercarea unei comunități academice, artistice, culturale să se folosească de instrumente precum film, media, fotografie pentru a face lumea mai bună. Cred că orice tip de astfel de inițiativă contribuie la creionarea unui mediu sănătos pentru noi toți iar studenții, din experiența mea, sunt mereu încântați să se simtă utili și necesari publicului larg.

MPC: Fiind prorector de cercetare și un mentor pentru tineri artiști, cum vezi evoluția artei în domeniul educației și formării viitoarei generații?

Romina Boldașu: Arta a fost folosită ca instrument de educare din timpurile lui Aristotel. Noi nu trebuie decât să-i urmăm pașii și să încurajăm tinerii artiști să facă din arta lor un mijloc de exprimare înțeles pentru toată lumea. Teatrul a fost introdus în învățământul preuniversitar, ca materie opțională, din 2020, urmează și filmul. Cu multe proiecte despre și cu oameni cât mai diverși poate reușim să ne folosim de arta noastră pentru a transforma școala într-un loc universal al jocului, așa cum spunea Comenius.

MPC: Cum consideri că se poate integra mai bine conceptul de terapie prin artă în programele educaționale pentru a sprijini studenții în dezvoltarea emoțională și profesională?

Romina Boldașu: Studenții noștri sunt firi sensibile, vulnerabile, creatoare, ca și profesorii de altfel. Din acest motiv cred că ne-am și ales meseriile acestea. Ce zic mereu este faptul că noi nu încercăm să „reparăm” pe nimeni ci să-i ajutăm pe artiștii sau pe copiii, părinți, adulți să își descopere diferite abilități și prin forme preluate din lumea teatrului și a filmului să creeze. Astfel, într-o lume în care mai mereu trebuie să demonstrezi, să dovedești, să primești confirmare, noi propunem tocmai opusul acestui lucru- să ne folosim creativitatea pentru a ne exprima vulnerabilitatea.

MPC: Ca actriță și pedagog, cum te raportezi la rolul pe care arta îl poate avea în susținerea sănătății mintale și emoționale, atât pentru artiști, cât și pentru public?

Romina Boldașu: Fiecare dintre noi trebuie să ne găsim modul potrivit prin care învățăm să facem față provocărilor vieții. Arta în contextul sănătății nu vine să formeze actori, regizori, etc.; ci să îl ajute pe individ să își găsească locul și confortul în medii diferite. Avem un rol esențial în acest parcurs. Lumea se uită cu drag la artiști și noi, comunitatea artistică, trebuie să ne merităm această recunoaștere, aceste aplauze prin proiecte și inițiative culturale care vin să sprijine comunitatea.

MPC: Ce provocări întâmpini în echilibrarea activităților tale academice și artistice? Cum reușești să rămâi conectată la nevoile studenților, păstrând în același timp angajamentul față de propriile tale proiecte artistice?

Romina Boldașu: Cel mai eficient mod de a rămâne conectată la nevoile studenților este chiar procesul didactic care nu presupune doar listarea unor informații ci crearea unui dialog real cu fiecare student, formarea unui grup care se poate exprima liber, fără judecată și poate cerceta cu bucurie temele propuse de curriculum. Activitățile academice la mine se îmbină cu cele artistice. Am făcut o alegere conștientă cu mulți ani în urmă și mă bucur în continuare de aceasta fără a mă simți mai puțin artistă, dar prefer să generez proiecte, să sprijin procesul de cunoaștere artistică decât să fiu eu în centrul atenției.

MPC: Ce impact crezi că are arta asupra persoanelor care trec prin experiențe de viață dificile, și cum se poate crea un spațiu sigur în care acestea să își exploreze emoțiile prin intermediul artei?

Romina Boldașu: Din fericire nu există rețete pentru acest lucru. Fiecare grup este diferit și artiștii/ profesorii trebuie să înțeleagă faptul că nu grupul se adaptează coordonatorului ci vice versa. Noi, cei care venim în mediul lor, sau îi invităm pe ei în lumea noastră le propunem jocuri. Asemenea copiilor mici, învățăm să ne jucăm împreună și astfel stabilim și regulile împreună. Unele jocuri funcționează, altele nu. Avem deja o metodologie de lucru testată, validată de grupuri diverse, o folosim, dar asta nu înseamnă că nu inventăm mereu un nou joc sau schimbăm regulile în funcție de nevoile grupului. Astfel, dacă pornim toți împreună, cu deschiderea și curiozitatea unui copil mic, fără judecată sau păreri despre „cum trebuie să se facă lucrurile” nu putem decât să creăm o platformă în care participanții să se simtă recunoscuți pentru fix ceea ce sunt ei și să se exprime fără grija de a greși – îngrozitor acest cuvânt „greșeală”, l-am eliminat din toate atelierele noastre.

MPC: Din perspectiva ta de cercetător, cum poate fi măsurat sau observat impactul artelor vizuale asupra stării de bine a pacienților?

Romina Boldașu: Sunt diferite instrumente, baterii de teste, metode deja testate la nivel internațional. Este foarte bine că am început să le folosim și noi și să nu ne exprimăm doar din punct de vedere empiric. Cercetarea interdisciplinară, apelul la neuroștiiințe, la științele cognitive, medicină este mereu soluția pentru a demara cercetări măsurabile și în domeniile artelor.

MPC: Ce planuri ai pentru viitor în explorarea intersecției dintre artele performative și cercetarea academică în UNATC?

Romina Boldașu: Multe. Îmi imaginez o comunitate de artiști deștepți, inovatori care fac performance-uri, documentare, ateliere pe care le monitorizează cu ajutorul tehnologiei și științei. Comunitatea noastră academică deja inovează, avem profesori excepționali și, mai mult, studenți sclipitori care nu se tem să scrie, să analizeze, să propună lucruri noi, netestate. Panul este să-i încurajăm pe aceștia să viseze cu ochii deschiși și documentați.

MPC: Există un proiect sau un aspect al carierei tale pedagogice care să te fi marcat în mod special și să te inspire constant în munca ta de zi cu zi?

Romina Boldașu: Am mers mult pe teren, am jucat mult în spații neconvenționale cu public divers și am avut norocul, marele noroc să lucrez într-o echipă de la care am mereu ce să învăț. Cred că acest lucru este cel mai important – echipa. Acei oameni cu care poți scrie proiecte noaptea, cu care te întrebi, realizezi că ai luat-o razna, care te reglează, care te inspiră. Studenții fac mereu parte din echipa mea. Oamenii mă marchează în mod special și sper să fie mereu așa.

MPC: Dacă ar fi să le oferi un sfat studenților care doresc să îmbine arta cu dimensiunea de impact social, care ar fi acesta?

Romina Boldașu: Sfaturi eu nu prea am. Ceea ce le spun studenților în momentul în care își aleg temele de disertație este să își găsească motivația personală, să scrie despre ceva la care se gândesc noapte și zi, despre comunitatea lor, despre lumea lor. Cu cât este mai personală cercetarea lor artistică cu atât va avea mai mare impact social. Noi la UNATC suntem mulți care nu dormim noaptea și cred că de asta reușim să avem proiecte așa frumoase și utile pentru comunitate.